Valentin Gheorghe (25 de ani) și-a anunțat revenirea la FCSB, iar Gigi Becali îi va hotărî viitorul.
FCSB l-a împrumutat pe Valentin Gheorghe în Turcia, la Umraniyespor, însă extrema stânga nu s-a adaptat în Super Lig, astfel că va reveni la echipa lui Gigi Becali.
Acesta a anunțat, însă, că nu va mai accepta să se transfere sub formă de împrumut, fiind convins că acesta este unul dintre motivele pentru care nu a fost folosit mai mult de clubul turc.
„Da, mă voi întoarce la FCSB, încă am contract pe următorii trei ani. Eu aştept să termin aici (n.r. – Umraniyespor) contractul şi vom vedea ce o să fie. Sincer? Este o concurenţă benefică (n.r. – cu Cordea, Miculescu şi Sorescu) pentru fiecare dintre noi, pentru a deveni mai buni. Este o lupta strânsă în acest an (n.r. – la titlul Superligii), un play-off disputat cu cele mai bune echipe. Sper că FCSB să câştige campionatul!
A fost o experienţă cam neplăcuta, sincer. A fost prima echipă în străinătate şi s-a văzut, m-am lovit şi de un şoc cultural şi a durat ceva până m-am acomodat. Dar pot spune că am învăţat din această experienţă şi pe viitor o să acord mai multă atenţie echipelor care mă ofertează. Prima dificultate am întâmpinat-o în comunicarea cu clubul, având în vedere că aceştia nu prea vorbesc limba engleză. A două dificultate a fost cu viza şi rezolvarea actelor”, a declarat Valentin Gheorghe, potrivit Orange Sport.
Valentin Gheorghe nu s-a adaptat în campionatul din Turcia, unde echipa sa, Umraniyespor, este penultima în clasament.
Fotbalistul român a explicat că totul s-a năruit încă de la început, când formația sa a întâlnit „greii” din Super Lig.
„Consider că începutul greu de sezon şi-a spus cuvântul. Am avut meciuri cu cele mai bune echipe de aici, iar acest aspect a adus la acest parcurs rău. Echipa şi-a pierdut încrederea şi moralul.
Nu aş accepta să mai plec împrumut. M-am convins că sunt foarte multe dezavantaje când nu eşti jucătorul clubului, pentru că ei preferă să le acorde mai multe minute jucătorilor care aparţin de club, cum s-a întâmplat şi în cazul meu”, a mai spus Valentin Gheorghe, pentru sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER